22 dec. 2011

Tehnici mentale

pentru sanatatea ta




       Omul are resurse pentru a atinge obiectivele propuse, ii lipseste doar starea de spirit in care sa le activeze. Odata refacuta relatia cu sine insusi, omul intrevede posibilitatea revenirii la matricea initiala perfecta cu care s-a nascut. Capacitatea de refacere a organismului este nelimitata, asemenea unei retele neuronale, iar relatia individului cu universul este identica cu cea a unei picaturi de apa din ocean. Perceptia valorii personale este legata de nevoia de iubire si cea de validare si aduce cresterea stimei de sine. Atata timp cat le asteptam din exterior si nu valorificam resursele interioare apare boala si neputinta; transferam puterea celorlalti, suntem legati de ei si de cele mai multe ori ducem in spate poverile altora. Pentru a ajunge din nou in echilibru, individul renunta la beneficiile pe care i le aduce supararea, furia, boala si pune in loc iubire, lumina, daruire.
       Se pare ca omul antic a avut capacitati pe care le-a pierdut pe drumul devenirii sale, cumva, invers proportional cu dezvoltarea vietii, a societatii, a stiintei, medicinei, a cunoasterii la care a ajuns omul modern.
       De aceea, pentru o stare normala de sanatate si pentru a-si manifesta abilitatile naturale sau dobandite, fiinta umana are de lucrat asupra dezvoltarii personale, asupra dezvoltarii acelei parti a mintii care este “adormita” si pentru un bun management al stresului.
       Evolutia cunoasterii a implicat specialisti din diferite domenii.
    Jose Silva a descoperit aspecte care astazi au fost in sfarsit confirmate de cercetarile conventionale de laborator. Fiind un cercetator autodidact, explorarile in domeniul vindecarii bolilor nu au fost supuse limitarilor pe care le impun practicile conventionale ale cercetarii stiintifice. A creat Metoda Silva.
       Robert B. Stone, doctor in filozofie, e membru al Academiei de Stiinte din New York si al MENSA, este lector pentru metoda Silva; 
       Carl Simonton, doctor in medicina, oncolog la Baza Aeriana Travis din California, a adaptat o parte din metoda Silva pentru tratarea pacientilor sai bolnavi de cancer si a elaborat sistemul de vindecare pe care il aplica in prezent - metoda Simonton.
       Dean Ornish, doctor in medicina, a dezvoltat, in timpul activitatii sale clinice de la Harvard Medical School, metode de relaxare si vizualizare pentru pacientii cu boli de inima, pe care, combinandu-le cu o dieta si cu exercitii fizice intr-un studiu stiintific controlat, care au inregistrat o diminuare sau eliminare completa a durerilor pectorale.
       Institute of Noetic Sciences (Institutul de Stiinte Noetice), infiintat in 1973 de astronautul Edgar Mitchell orientat pe tema „largirii cunoasterii naturii si potentialului mintii si constiintei umane, precum si aplicarii acestei cunoasteri in vederea imbunatatirii sanatatii oamenilor si a calitatii vietii pe planeta ", arata ca urmatoarele concepte sunt in general acceptate in cercurile medicale:  
       Fiinta umana are capacitatea de a-si controla procesele fiziologice intr-un grad suficient de mare pentru a produce efecte vizibile si:

“1. Vindecarea implica intotdeauna atat mintea si trupul, cat si ceea ce multi numesc spirit.

2. Emotiile negative pot avea efecte psihofiziologice adverse.

3. Emotiile pozitive pot avea efecte psihofiziologice benefice.

4. Mintea are multe cai de contact cu procesele care se desfasoara in corp, iar unele dintre acestea pot „inclina balanta" catre vindecare“.
       Concluzia specialistilor este ca in mod constient se poate dirija fiziologia corpului pentru a corecta devierile de la normal, pentru a rezolva probleme de sanatate, se pot imbunatati performante fizice si intelectuale, chiar sa un sistem imunitar eficient si un nivel ridicat de energie.
       Mai mult de atat, fiinta umana poate actiona si asupra alteia, benefic, chiar daca ea se gaseste la distanta.
       Imi trece acum prin minte o intrebare... oare i s-a redus aceasta abilitate omului tocmai pentru ca a fost utilizata in mod negativ, impotriva lui insusi sau impotriva altora?
      Partea intunecata a acestei abilitati a omului este aceea de a-si programa singur boli, limite, necazuri.
        Unele directe: “daca iesi afara dezbracat o sa racesti?” - profetia este o instructiune, o programare.
        Daca altii se imbolnavesc iar cineva se gandeste cum ar fi daca n-ar mai fi sanatos, ingrijorarea inseamna planificare, introducere in matrice a bolii.

Programarea negativa aduce nefericire, esecuri si boli.

Programarea pozitiva atrage fericire, succes si sanatate.

       Pentru stergerea vechii programari este necesar lucru individual, autocontrol, o reprogramare si anihilare pe termen lung a vechilor elemente: ganduri toxice, comportamente, etc.
       Persoanele care tin un regim alimentar, cand renunta la acesta si revin la vechiul mod programat de hranire, isi recapata kilogramele pierdute sau revin la starea de sanatate avuta anterior datorita abuzului sau alimentatiei gresite. Ei au nevoie sa-si reprogrameze obiceiurile alimentare.
        Programarea negativa, care produce imbolnavirea, poate fi oprita si anihilata printr-o programare noua, pozitiva.
       Acest lucru insa se face intr-o stare de relaxare si calm, in care creierul transmite organismului semnalele corespunzatoare, cu eficienta maxima.
      Se cunosc la ora actuala mai multe benzi de frecvente pentru undele cerebrale: delta (0, 5-4 Hz), theta (4-8 Hz), alpha (8-12 Hz), beta (12-16 Hz), beta inalte (16-32 Hz), complexul K (33-35 Hz), gamma (peste 40 Hz) etc.
      Nivelul de constiinta propice pentru reprogramare este starea alpha, cand mintea este intr-o stare relaxata, de somnolenta si undele cerebrale au o frecventa de circa doua ori mai mica decat undele din timpul starii de veghe (nivel beta). Somnul usor duce creierul in starea theta iar somnul cel mai profund corespunde nivelului delta.
       Cercetatorii au observat ca, in timp ce creierul se afla la nivelul alpha, corpul trece prin stari benefice. Sistemele si organele obosite se revitalizeaza. Tensiunea sangvina se normalizeaza. Pulsul se stabilizeaza.
       In acesta stare subiectul cercetarii capata control asupra functiilor corpului, asupra obiceiurilor, preiau probleme grele pe care le rezolva usor.
       Creierul este programat incepand de la nastere pentru activitati pe care le facem curent (imbracat, spalat, etc.). Apare atunci intrebarea, cum ar fi sa se adauge cateva programari suplimentare, benefice: a adormi cand vreti, a scapa de dureri, a renunta la fumat, a memora, a slabi, a invata cu usurinta, a corecta unele probleme ale organismului, etc?
        Primul pas este relaxarea, iar pentru aceasta exista tehnici care se pot invata, dar este vorba de o relaxare activa, destinata unei perioade de lucru cu sine insusi. In aceasta starese incepe reprogramarea cu formule de genul “din zi in zi ma simt din ce in ce mai bine”, sau formulari mai precise, referitoare la obiectivul pe care il are fiecare.
       Organismul uman are si stie tot pentru autovindecare. Omul insa il deturneaza, prin stari de ingrijorare, teama, frica, ura, prin comportamente agresive (verbal sau fizic), prin limitari impuse de el insusi sau de altii, prin atitudini incorecte invatate.
       Indiferent care metoda se foloseste pentru atingerea obiectivelor, starea in care se aplica aceasta este cea in care se atinge nivelul alpha, creierul nu mai percepe senzatiile fizice si se indreapta spre lumea interioara, intr-o stare constienta, in care comunicarea cu intregul numit fiinta umana este deschisa si activa.
       Pentru a beneficia de capacitatile corpului uman, mai intai este necesara o observare atenta si obiectiva, identificarea obiectivelor, gasirea unei formulari clare si concise, vorba proverbului romanesc, “ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample” si crearea cadrului optim de accesare a starii alpha, in care dialogarea cu celulele noastre este posibila.


(Articol publicat de Demetra Cucueanu pe siteul Romedic , 05.12.2011)

21 dec. 2011

Tehnici la indemana pentru a fi mai sanatos



Omul are resurse pentru a atinge obiectivele propuse, îi lipseşte doar starea de spirit în care să le activeze. Odată refăcută relaţia cu sine însuşi, omul întrevede posibilitatea revenirii la matricea iniţială perfectă cu care s-a născut. Capacitatea de refacere a organismului este nelimitată, asemenea unei reţele neuronale, iar relaţia individului cu universul este identică cu cea a unei picături de apă din ocean. Percepţia valorii personale este legată de nevoia de iubire şi cea de validare şi aduce creşterea stimei de sine. Atâta timp cât le aşteptăm din exterior şi nu valorificăm resursele interioare apare boala şi neputinţă; transferăm puterea celorlalţi, suntem legaţi de ei şi de cele mai multe ori ducem în spate poverile altora. Pentru a ajunge din nou în echilibru, individul renunţă la beneficiile pe care i le aduce supărarea, furia, boala şi pune în loc iubire, lumină, dăruire.

Se pare ca omul antic a avut capacitati pe care le-a pierdut pe drumul devenirii sale, cumva, invers proportional cu dezvoltarea vietii, a societatii, a stiintei, medicinei, a cunoasterii la care a ajuns omul modern.
De aceea, pentru o stare normala de sanatate si pentru a-si manifesta abilitatile naturale sau dobandite, fiinta umana are de lucrat asupra dezvoltarii personale, asupra dezvoltarii acelei parti a mintii care este “adormita” si pentru un bun management al stresului.
Evolutia cunoasterii a implicat specialisti din diferite domenii.

Jose Silva a descoperit aspecte care astăzi au fost în sfârşit confirmate de cercetările convenţionale de laborator. Fiind un cercetător autodidact, explorările în domeniul vindecării bolilor nu au fost supuse limitărilor pe care le impun practicile convenţionale ale cercetării ştiinţifice. A creat Metoda Silva.
Robert B. Stone, doctor în filozofie, e membru al Academiei de Ştiinţe din New York şi al MENSA, este lector pentru metoda Silva; 
Carl Simonton, doctor în medicină, oncolog la Baza Aeriană Travis din California, a adaptat o parte din metoda Silva pentru tratarea pacienţilor săi bolnavi de cancer şi a elaborat sistemul de vindecare pe care il aplică în prezent - metoda Simonton. 
Dean Ornish, doctor în medicină, a dezvoltat, în timpul activităţii sale clinice de la Harvard Medical School, metode de relaxare şi vizualizare pentru pacienţii cu boli de inimă, pe care, combinându-le cu o dietă şi cu exerciţii fizice într-un studiu ştiinţific controlat, care au înregistrat o diminuare sau eliminare completa a durerilor pectorale.
Institute of Noetic Sciences (Institutul de Ştiinţe Noetice), înfiinţat in 1973 de astronautul Edgar Mitchell orientat pe tema „lărgirii cunoaşterii naturii şi potenţialului minţii şi conştiinţei umane, precum şi aplicării acestei cunoaşteri în vederea îmbunătăţirii sănătăţii oamenilor şi a calităţii vieţii pe planetă ", arata ca urmatoarele concepte sunt in general acceptate in cercurile medicale
Fiinta umana are capacitatea de a-şi controla procesele fiziologice într-un grad suficient de mare pentru a produce efecte vizibile si:
“1. Vindecarea implică întotdeauna atât mintea şi trupul, cât şi ceea ce mulţi numesc spirit. 
2. Emoţiile negative pot avea efecte psihofiziologice adverse. 
3. Emoţiile pozitive pot avea efecte psihofiziologice benefice. 
4. Mintea are multe căi de contact cu procesele care se desfăşoară în corp, iar unele dintre acestea pot „înclina balanţa" către vindecare“.

Concluzia specialistilor este ca in mod constient se poate dirija fiziologia corpului pentru a corecta devierile de la normal, pentru a rezolva probleme de sanatate, se pot imbunatati performante fizice si intelectuale, chiar sa un sistem imunitar eficient şi un nivel ridicat de energie.
Mai mult de atat, fiinta umana poate actiona si asupra alteia, benefic, chiar daca ea se gaseste la distanta.

Imi trece acum prin minte o intrebare... oare i s-a redus aceasta abilitate omului tocmai pentru ca a fost utilizata in mod negativ, impotriva lui insusi sau impotriva altora?
Partea intunecata a acestei abilitati a omului este aceea de a-si programa singur boli, limite, necazuri.
Unele directe: “daca iesi afara dezbracat o sa racesti?” - profetia este o instructiune, o programare.
Daca altii se imbolnavesc iar cineva se gandeste cum ar fi daca n-ar mai fi sanatos, ingrijorarea inseamna planificare, introducere in matrice a bolii.
Programarea negativă aduce nefericire, eşecuri şi boli.
Programarea pozitivă atrage fericire, succes şi sănătate.
Pentru stergerea vechii programări este necesar lucru individual, autocontrol, o reprogramare si anihilare pe termen lung a vechilor elemente: ganduri toxice, comportamente, etc. 
Persoanele care tin un regim alimentar, cand renunta la acesta si revin la vechiul mod programat de hrănire, isi recapata kilogramele pierdute sau revin la starea de sanatate avuta anterior datorita abuzului sau alimentatiei gresite. Ei au nevoie să-şi reprogrameze obiceiurile alimentare. 
Programarea negativă, care produce îmbolnăvirea, poate fi oprită şi anihilată printr-o programare nouă, pozitivă. 
Acest lucru insa se face intr-o stare de relaxare si calm, in care creierul transmite organismului semnalele corespunzatoare, cu eficienta maxima.

Se cunosc la ora actuală mai multe benzi de frecvenţe pentru undele cerebrale: delta (0, 5-4 Hz), theta (4-8 Hz), alpha (8-12 Hz), beta (12-16 Hz), beta înalte (16-32 Hz), complexul K (33-35 Hz), gamma (peste 40 Hz) etc.
Nivelul de constiinta propice pentru reprogramare este starea alpha, cand mintea este într-o stare relaxată, de somnolenţă si undele cerebrale au o frecvenţă de circa două ori mai mică decât undele din timpul stării de veghe (nivel beta). Somnul uşor duce creierul in starea theta iar somnul cel mai profund corespunde nivelului delta. 
Cercetătorii au observat că, în timp ce creierul se află la nivelul alpha, corpul trece prin stări benefice. Sistemele si organele obosite se revitalizează. Tensiunea sangvină se normalizează. Pulsul se stabilizează.
In acesta stare subiectul cercetarii capata control asupra functiilor corpului, asupra obiceiurilor, preiau probleme grele pe care le rezolva usor.

Creierul este programat incepand de la nastere pentru activitati pe care le facem curent (imbracat, spalat, etc.). Apare atunci intrebarea, cum ar fi sa se adauge cateva programari suplimentare, benefice: a adormi cand vreti, a scapa de dureri, a renunta la fumat, a memora, a slabi, a invata cu usurinta, a corecta unele probleme ale organismului, etc?
Primul pas este relaxarea, iar pentru aceasta exista tehnici care se pot invata, dar este vorba de o relaxare activa, destinata unei perioade de lucru cu sine insusi. In aceasta starese incepe reprogramarea cu formule de genul “din zi in zi ma simt din ce in ce mai bine”, sau formulari mai precise, referitoare la obiectivul pe care il are fiecare.
Organismul uman are si stie tot pentru autovindecare. Omul insa il deturneaza, prin stari de ingrijorare, teama, frica, ura, prin comportamente agresive (verbal sau fizic), prin limitari impuse de el insusi sau de altii, prin atitudini incorecte invatate.
Indiferent care metoda se foloseste pentru atingerea obiectivelor, starea in care se aplica aceasta este cea in care se atinge nivelul alpha, creierul nu mai percepe senzatiile fizice si se indreapta spre lumea interioara, intr-o stare constienta, in care comunicarea cu intregul numit fiinta umana este deschisa si activa.

Pentru a beneficia de capacitatile corpului uman, mai intai este necesara o observare atenta si obiectiva, identificarea obiectivelor, gasirea unei formulari clare si concise, vorba proverbului romanesc, “ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample” si crearea cadrului optim de accesare a starii alpha, in care dialogarea cu celulele noastre este posibila.



(Articol publicat de Demetra Cucueanu pe siteul Romedic , 05.12.2011)

Dezvoltarea inteligentei emotionale la copii


Cei sapte ani de acasa sau creuzetul familiei

             Familia este prima scoala unde copiii primesc lectii de viata, indiferent de intentiile protagonistilor. Daniel Goleman numeste plastic procesul de formare a copilului in in primii ani ai vietii creuzetul familiei. Un exemplu este acela al unor parinti care ii aduc fetitei lor de 5 ani un nou joc electronic; Ei intervin, cu scopul
initial de a o invata, dar fara tact si rabdare, dand comenzi contradictorii, ajungand sa acapareze situatia, certandu-se, ignorand copilul care se simte neimportant si incapabil. Astfel parintii pierd din vedere adevaratul motiv pentru care erau langa el, acela de a-l ajuta sa se joace, cum ar trebui sa se intample cu un cuplu care da dovada de inteligenta emotionala, si nu numai fata de copil, ci, usor de sesizat, fata de partenerul de viata.

Unii parinti pur si simplu se pricep sa interactioneze cu copilul, altii sunt slabi la acest capitol. Copiii sunt buni receptori ai schimburilor emotionale din cadrul familiei. Copilul prinde mesajul a ceea ce crede el ca se intampla, si cum lumea lui este bazata pe observarea si interactiunea cu parintii sai, invata cum sa simta in privinta lor insisi, ce reactii vor primi de la ceilalti, cum sa-si exprime sperantele, etc.

Mesajul emotional este puternic, poate schimba pentru multa vreme raportul eu – ceilalti si consecintele sunt profunde.

Carole Hooven si John Gottman de la Universitatea din Washington, in studii ce se intind pe mai multi ani, au constatat o corelare a capacitatilor empatice si a eficientei relationarii cu copiii si inteligenta emotionala la nivel de cuplu.

Unii parinti exagereaza, isi pierd rabdarea atunci cand copilul nu se descurca, ridica tonul dovedind exasperare sau dezgust, jicnesc copilul cu fel de fel de cuvinte ca prost, etc. Undeva acesta manifesta acelasi comportament care distruge casniciile. Alti parinti insa au rabdare, ajuta copilul sa inteleaga, il lasa sa decida, fara sa-si impuna vointa.

Conform concluziilor, cateva tipare emotionale inadecvate dupa care actioneaza parintii sunt:

Ignorarea sentimentelor copilului, parintii par sa nu observe importanta supararii emotionale a copilului, asteptand “sa treaca”, in loc sa foloseasca aceste momente ca sa se apropie de copil, sa-l invete cum sa rezolve din punct de vedere emotional (si nu numai) situatia.

Indulgenta exagerata si modul de rezolvare neadecvat al supararii, prin tratarea efectului, a starii si nu a cauzei reactiei emotionale: parintii se tocmesc cu copilul sau “il mituiesc” pentru a nu mai fi trist.

Desconsiderarea sentimentelor copilului, manifestarea lipsei de respect fata de trairile lui: parintii nu sunt de acord cu ce se intampla, nu accepta sa discute ci sunt radicali in comentarii si pedepse, ei interzic pur si simplu manifestarile copilului.

Un  comportament emotional adecvat il au acei parinti care acorda atentie sentimentelor copilului, inteleg ce il nemultumeste, verifica, initiind o relatie si un dialog cu copilul, gaseste cai pozitive si constructive de calmare a sentimentelor si de antrenare emotionala a micutului. Acesta, avand ca mentor si model parintele, va capata abilitati care ii vor ridica inteligenta emotionala, cu efecte net superioare in  scoala si in viata.
         Dezvoltarea copiilor care au ca mentori parinti inteligenti emotional este evident benefica, fiecare noua achizitie fiind un mod de a castiga incredere in capacitatile proprii.
         Brazelton, dupa un experiment cu un copil de opt luni, caruia I se cere sa suprapuna doua cuburi, noteaza modul in care acesta interactioneaza cautand reactiile parintelui, testeaza si urmeaza indicatiile, apoi ”te priveste incantat, parca spunandu-ti: <<Nu-I asa ca-s grozav?>>”.
         In acelasi context, pentru un copil care aseaza cuburile dar al carui parinte se comporta inadecvat, tipa, este excesiv de pretentios, nervos sau pur si simplu ignora copilul, Brazelton remarca: “comportamentul…este de caine batut, o privire ce parca ar spune: <<Nu sunt bun de nimic. Vezi, n-am fost in stare!>>”.
         Efectul pe termen lung este neincrederea in fortele proprii, insatisfactia a ceea ce fac, perspectiva defetista, fara speranta de a primi incurajari si aprobari, abandonul scolar.
         Concluzia pe care o evidentiaza cercetatorul este necesitatea ca parintii “sa inteleaga cum pot, prin actiunile lor, sa ajute  la generarea increderii, a curiozitatii, a placerii de a invata si de a intelege limitele”.
         Pe masura ce cresc, copiii sunt implicati in situatii de viata in care invata lectii emotionale in care sa poata discerne intre sentimente si mai ales sa perceapa intensitatea diferita  intre tristetea determinata de un film, supararea pentru faptul ca un apropiat sufera, mania care apare dupa o jicnire, etc.
         Empatia, capacitatea de a intelege sentimentele celuilalt, este una din primele lectii pe care parintii o dau, atunci cand se adapteaza sentimentelor copilasului. Apoi, acesta invata sa aiba o reactie de empatie, sa-si recunoasca, domoleasca sau stapaneasca sentimentele; Astfel isi dezvolta inteligenta emotionala, care ii sporeste abilitatile de a trata sentimentele care apar in cadrul relatiilor interumane. Devin mai sociabili, mai afectuosi, mai putin tensionati, in preajma parintilor, a autoritatii in general.
         Acesti copii isi controleaza mai bine emotiile, se supara mai rar (sunt invatati sa vada dincolo de parente si sa caute solutii) si se calmeaza mai usor. Acest lucru pastrat de-a lungul vietii aduce o sanatate fizica mai buna (fara presiune pe hormonii de stres si alti indicatori ai starilor emotionale). Avand mai putine probleme de comportament, acesti copii se adapteaza mai usor in societate, sunt mai indragiti. Un alt efect pe termen lung este de ordin cognitiv, copiii dovedindu-se mai atenti, ei se concentreaza mai usor si astfel sunt mai mai eficienti in invatare.
         Un raport al Centrului National de Programe pentru Copiii Mici din SUA, mentionat de Daniel Goleman, subliniaza faptul ca reusita scolara nu este determinata de capacitatea precoce de a citi sau alte fapte remarcabile pentru acea varsta, ci de inclinatiile emotionale si sociale, manifestate prin siguranta de sine si interes. Si in invatamanul romanasc se manifesta aceeasi situatie, rezultatele scolare neoglindind din pacate, capacitatea reala a elevilor, copii care sunt descurajati devin neinteresati, in timp aduna resentimente, devin violenti sau inactivi social, fiind usor de manipulat.
         “Disponibilitatea unui copil fata de scoala depinde in special de capacitatea de a sti cum sa invete” (Daniel Goleman).
         Un copil inteligent emotional are aceasta abilitate, determinata de 7 elemente cheie:
         Increderea
 ca va reusi, ca adultii il vor ajuta, in corelare cu un control asupra comportamentului si a corpului.
         Curiozitatea de a descoperi lucruri noi, a gandi pozitiv si a cerceta cu placere.
         Intentia de a avea un impact, de a fi eficient, capacitatea de a actiona cu perseverenta
         Controlul interior (conform varstei), reglarea actiunilor conform varstei.
         Raportarea la ceilalti, implicare in ideea e a intelege si a fi inteles de cei cu care relationeaza.
         Capacitatea de a comunica verbal (idei, sentimente si concepte). Placerea de a se implica.
         Cooperarea in cadrul unui grup, in care are capacitatea de a-si echilibra propriile nevoi cu cele ale celorlalti.

Dobandirea elementelor emotionale fundamentale se face treptat, si apoi se dezvolta si se intaresc, devenind abilitati de relationare sisporind capacitatile fizice si intelectuale.
Inca de la nastere, relatia mama-copil este una speciala, si se manifesta prin perceptia sentimentelor, copilul simte caldura si afectiunea mamei si se linisteste usor. Stie ca poate avea incredere!
         Un exemplu negativ este mama care, obosita, suparata, tensionata, nu are rabdare sa vada ce se intampla cu bebelusul ei, nu mai stabileste contactul emotional, iar acesta plange, adormind in final nefericit si istovit. A invatat ca nu ii pasa de el, ca nu poate conta pe mangaiere.
         Pentru ca nu traim intr-o lume perfecta, apar in viata unui copil ambele situatii, primordial este insa, ceea ce predomina. Erik Erikson spune ca se creaza “increderea de baza” sau “neincrederea de baza”.
         Daca atunci cand un copil il roaga pe parintele sau sa sejoace cu el, acesta ii raspunde cu placere, modeleaza sperantele emotionale ale copilului in privinta relatiilor interumane intr-un  mod pozitiv, pe cand daca parintele ii raspunde taios ca nu are timp, nu poate fi deranjat, reactia emotionala a copilului nu este favorabila si perspectivele de functionare a copilului in viata nu arata stralucit.
         Adultii care sunt agresivi denota prin comportament faptul ca familia lor a fost o scoala a agresivitatii, au avut parinti aspri si, de multe ori, inconstanti in comportament, cu atitudini si pedepse arbitrare, dupa bunul chef sau starea acestora. Pozitia lor, ca si copiii e violenta si sfidatoare.
         Copiii terorizati de parinti au reactii anormale: cand aud alt copil tipand sau plangand, pang fara a se putea opri, sau amutesc speriati, intra in panica sau devin violenti; Ei nu pot sa-l inteleaga pe copilul care are o manifestare emotionala negativa si nu stiu cum sa-l mangaie. Alteori sunt nepasatori fata de durerea altui copil, sau sunt agresivi fara motiv, lovind pur si simplu, fara a reactiona atunci cand copilul plange.
         Unii autori sunt de parere ca acei copii care au fost traumatizati psihic sau maltratati de parinti si nu au invatat de mici ce inseamna empatia, nu par a mai invata vreodata. Obiceiurile creierului emotional ce au fost dobandite in copilarie vor domina, lasand amprente de durata, dar care, dupa cum spune Daniel Goleman, pot fi indepartate.
         Copilaria reprezinta o sansa unica pentru lectiile emotionale, oaze de oportunitati pentru parinte de a fi mentor si antrenor in dezvoltarea inteligentei copilului sau.


(publicat de Demetra Cucueanu pe siteul Romedic, 16.10.2011)

Silueta fara pericol




















































Demetra Cucueanu

O noua zi...


       Ai pasit in dimineata unei noi zile, surazand unui gand sugubat, privind un boboc de floare care tocmai s-a hotarat sa-si arunce in lume curajul de a se lasa admirat si mirosit.


       Cum iti creezi ziua? 
       
       Nu stii, nu ai timp sa te gandesti, astea sunt detalii, daca as sti cate ai de facut dar nu merge nimic, pai de unde sa te apuci?
       Mintea ta e ca o apa tulbure, prin care nu reusesti sa vezi fundul. 
       E tulburata de interventii brutale din afara si te impiedica sa te bucuri de ceea ce ascunde in adanc!
       E timpul sa-ti oferi cateva momente de relaxare
Incepe cu a lasa gandurile sa treaca, observa-le diar, fara a te implica, urmareste-ti respiratia, fara a schimba ritmul, curata-ti mintea de orice preocupare.
Ofera-ti aceasta stare de meditatie cateva momente macar, mateva minute mai bine.
Treptat mintea ta devine limpede, incepi sa vezi fiecare pietricica, fiecare planta si fiecare pestisor plin de viata si energie.  
Esti conectat la tine insuti acum, esti pregatit pentru a merge mai departe!
Aha, am inteles, deci ai un obiectiv! Frumos! Sper ca esti atent la ce am spus, in DEX un obiectiv e definit ca  intenție, scop, țel, țintă, a nu se confunda cu instrumentele sau beneficiile laterale.
Ca sa fiu mai clara, ma astept sa nu confunzi spre exemplu obiectivul de a avea propria afacere, cu a avea masina, salariati, a fi cunoscut pe piata, acestea pot sa apara insa pe lista „to do”...
Acum nu te mai intreb de tehnica, este domeniul tau de excelenta, stii ca poti, iar daca cumva iti trece prin minte sa te indoiesti, poate ar trebui sa recitesti citatul „Daca crezi ca poti, ai dreptate, daca crezi ca nu poti, iar ai dreptate” (Henry Ford). 
Esti ce produce munca ta.
Sunt sigura ca obiectivul tau e de dificultatea potrivita, nici prea usor, ca te-ai plictisi, nici prea greu, desi aici exista remedii ce tin de munca, de invatare, de cunoastere. 
Dar cum e un alt subiect, legat de regulile universului a carui picatura esti, ramane de aprofundat altadata.
Acum ramai focusat, concentrat pe prezent, pe aici si acum, cu mintea limpede, fara prejudecati si ganduri toxice (am mai incercat si nu mi-a iesit, nu o sa pot, ce vor zice ceilalti?).
Ba chiar te sfatuiesc sa-ti alegi cu grija ceea ce gandesti, se pare ca acesta este unul din secretele reusitei. Modeleaza-ti in gand clar ce vrei sa obtii, daca se poate in cele mai  mici detalii. 
Aliniaza-te obiectivului tau, fii pregatit sa mergi in sensul bun, in acest moment beneficiezi de ajutorul universului, doar ca trebuie sa ai o directie, semnificatie.
Ei, daca e destul de clar ce vrei sa realizezi, sa trecem mai departe, la plan!
Ai putea sa-l pui pe hartie, e mai usor de conceput si analizat, dar daca esti preponderent auditiv, sunt aici pentru a te asculta!
Clar, concis, imi place! 
Energia clocoteste facand una cu tine obiectivul tau, prin planul creat.
Mihaly Csikszentmihalyi descrie starea de flux ca fiind acea stare in care vointa, inima si mintea se afla toate pe aceeasi lungime de unda. 
Bruno Medicina spune mai pe scurt: esti aliat cu universul: „Atunci cand suntem relaxati, focalizati si determinati, intram intr-o stare mentala in care succesul este inevitabil
Acum, misca fundul! Nu e suficient sa ai potentialitatea! Daca vrei sa nu treaca ziua pe langa tine, actioneaza! Nu iti iese din prima? Au aparut din senin piedici? Sa-i numim factori neprevazuti si ca o persoana inteligenta ce esti, schimba directia, adapteaza
Cere si culege feedback, sunt repere bune pentru procesul in care te afli, sunt „out of the box”, fii deschis si optimizeaza!
 Fii creativ, flexibil, perseverent! Fii ca o apa care intalneste pietre, pe care le modeleaza sau le ocoleste, cioate pe care le ia la vale, plante pe care le hraneste!
Daruieste in drumul tau! Se pare ca in curand apare si rasplata!


(Publicat de Demetra Cucueanu pe siteul Romedic, in 05.12.2011)



Relaxare

       

Astazi fii tu cu tine insuti!



           E dimineata iar si simti ca toti zeii sunt importiva ta? Te simti fortat sa o iei de la capat cu treburi plictisitoare sau obositoare desi nu ai vrea sa  fii acolo?
            Ce ar fi sa-ti faci ziua speciala pentru tine si sa evadezi?
           A, stiu, ai deja carnetelul plin de sarcini de serviciu, ba si familia ti-a mai adaugat cateva liniute in to do list, ceva comisioane pentru mici si mari.
            Te simti de parca toata greutatea urmeaza sa-ti apese pe umeri? Nu mai ai timp sa te gandesti la tine, la sertarasul in care ti-ai trantit dorintele ultima data cand ai avut un pic de timp si pentru tine?

              Iti propun sa schimbi asta.
              Sa-ti permiti un timp cu tine, un timp numai al tau.
          De unde timp? Tu esti expertul pe timpul tau, tu stii, tu sa-mi spui cum faci loc pentru tine in siragul clipelor unei zile.
               Da-ti voie sa te ocupi astazi de tine!
             Sa faci numai acele lucruri pe care ti le doresti cu adevarat si nu pentru ca cineva ti le-a cerut sau intra in sarcinile de serviciu. 
               Observa ce simti cand faci ce iti place, cum traiesti asta in corpul tau... 
           Ramai in starea de satisfactie pe care ti-o da lucrul facut cu placere. Multumeste-ti tie insuti pentru momentele pe care ti le oferi.
               Odihneste-te mai mult, incarca-ti bateriile, maine va fi o noua zi!
            Si nu uita, cand iti vei relua ritmul cu care esti obisnuit, noteaza undeva in agenda virtuala a creierului tau diferenta cu care privesti sarcinile obisnuite, cumva s-a schimbat perspectiva, dupa o zi de evadare in lumea „fac ce vreau si ce imi place”?
              Cu siguranta iti vei mai propune o oaza de relaxare din cand in cand...

(Articol publicat pe siteul Romedic pe 05.12.2011)











17 dec. 2011

Ofera...



Coaching...

antrenare pentru performanta si succes


Cum faci asta? Prin:

  •  Identificarea obiectivelor,
  •  Stabilirea pasilor pentru a le atinge,
  •  Ordonarea prioritatilor,
  •  Managementul timpului,
  •  Elaborarea strategiilor,
  •  Accesarea competentelor profesionale: management, leadership, delegare,
  •  Iesirea din zona de confort, actiune, auto-dezvoltare.
Identificarea si activarea resurselor este pasul esential in valorificarea expertizei clientului pe domeniul lui.
Beneficiile depind de implicarea cu care clientul parcurge procesul de coaching si isi asuma schimbarea si dezvoltarea personala.





7 dec. 2011

Inteligenta emotionala in relatia de cuplu


Cum administram relaţia de cuplu




"A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia. "
Epictet


I.De ce este importanta inteligenta emotionala in relatia de cuplu

Sigmund Freud remarcă faţă de discipolul său Erikson faptul că a iubi şi a munci sunt cele două capacitati umane care determină maturitatea completă. (Daniel Goleman, Inteligenţă Emoţională, 1995).


Inteligenta emotionala include cinci domenii principale extinse (Salovey) :
1. Cunoaşterea emoţiilor personale:
 conştientizarea de sine, capacitatea de a recunoaşte un sentiment atunci când el apare şi de a-l supraveghea, de a reacţiona conştient, de a lua cele mai bune decizii şi de a gestiona corect relaţiile.

2. Gestionarea emoţiilor: Conştientizarea de sine este dată de capacitatea de a stăpâni emoţiile: calm, fără anxietate, depresii sau irascibilitate. Dacă lipsa stăpânirii de sine duce la dezamăgiri şi disperare, cei care au această calitate se pot reechilibra în fata obstacolelor şi greutăţilor din viaţă.
3. Motivarea de sine: consta în punerea emoţiilor în serviciul unui scop. Este nevoie de autocontrol emoţional şi de prezenţă în „aici şi acum”.
4. Recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi: Empatia este capacitatea dea a recunoaşte semnalele subtile prin care ceilalţi indica de ce au nevoie sau ce vor. O relaţie reuşită se dezvolta pe grijă faţă ce celălalt, care este eficienta când ştii ce îşi doreşte el şi nu când îi oferi ce crezi tu că are nevoie.
5. Manevrarea relaţiilor: eficienta relaţiilor interpersonale depinde de capacitatea de a gestiona emoţiile celorlalţi.


Manifestarea iubirii şi durabilitatea relaţiei de cuplu este în mare parte influenţată de forţele emoţionale dintre cei doi parteneri. Emoţiile dificile care nu sunt stăpânite bine ne afectează capacitatea de a gândi, de a ne focaliza şi de a ne îndeplini sarcinile pe care ni le propunem.
O persoană inteligentă emoţional înţelege modul în care personalităţile diferite pot relaţiona armonios şi profitabil pentru toate părţile implicate, mai ales când apar diferenţele specifice lumii emoţionale a sexului feminin şi respectiv a celui masculin.
Aceste diferenţe îşi au rădăcinile în tiparul biologic, în zestrea emoţională primită în mediul în care a crescut fiecare (familie, cercurile de prieteni, jocurile tipice între fetiţe şi respectiv băietei, etc.).
 Din punct de vedere al inteligenţei emoţionale “Poartă-te cu ceilalţi cum ai vrea să se poarte ei cu tine!” devine “Poartă-te cu ceilalţi cum ei ar vrea să te porţi cu ei!” (Daniel Goleman).
 Şi pentru că acest lucru să-ţi reuşească, există în tine acea inteligenţă emoţională care îţi oferă acele instrumente precum empatia, calmul, răbdarea, care te ajuta să fii prezent conştient şi eficient în relaţiile cu cei din jurul tău.

II. Diferente emotionale si comportamentale care determina neintelegeri in cuplu

Fiecare din noi are capacităţi diferite în aceste domenii, determinate neuronal, dar, întrucât creierul este foarte plastic, învăţând mereu, cu puţin efort, îşi îmbunătăţeşte aceste abilităţi şi apoi, obiceiurile şi reacţiile.
Într-o relaţie forţele emotionale dintre parteneri sunt foarte importante, dacă ei vor ca relaţia să dureze. S-au făcut măsurători psihologice foarte sofisticate, care permit urmărirea clipa de clipă a nuanţelor emoţionale la nivelul cuplului. Au detectat valuri invizibile de adrenalină şi creşteri bruşte de tensiune ale soţului, dar şi microemotii pe chipul soţiei (sistemul de citire al microemotiilor, creat de Paul Ekman). Se poate determina un nivel critic al realităţii moţionale, se pot studia forţele emoţionale care păstrează o căsnicie sau o distrug.
Carol Gilligan de la Harvard subliniază o deosebire cheie dintre sexe: băieţii se mândresc cu autonomia şi independenta lor, rezistând cu stoicism şi singuri la greu, în timp ce fetele se considera o parte a unei reţele de legătură. Pentru băieţi reprezintă o ameninţare orice le pune în pericol independenta, pe când fetele se simt mai ameninţate de o ruptură la nivel relaţional.
Comportamentul tipic pentru reprezentantele sexului feminin este de implicare, iar cel al reprezentantilor sexului masculin este de retragere.
Un exemplu mai clar este acela in care EA, intr-o discutie, si mai ales intr-un conflict, ii solicita LUI sa revina la un comportament de colaborare sau de implicare in discutie, pe cand EL este deja in retragere, dincolo de bariera pe care tocmai a lasat-o.
Implicarea emotionala este diferita, deoarece si realitatile lor emotionale nu coincid: EL considera ca EA e nerezonabila prin solicitarile ei, iar EA il vede indiferent pe EL la ceea ce spune ea.
Deborah Tanner explica în cartea „You just don’t understand” (pur şi simplu nu înţelegi) faptul că expectanţele bărbaţilor şi ale femeilor sunt diferite, dacă ei doar spun „lucruri”, ele caută legăturile emoţionale. Încă din perioada adolescentei, fetele devin „apte să interpreteze atât semnele verbale cât şi nonverbale”, iar băieţii sunt apţi să „minimalizeze emoţiile care duc la vulnerabilitate, sentimente de vinovăţie, teama sau durere”. (Brodi şi Hall, „Tender and emotion”, p.456).
Importanţa unei bune comunicări pentru femei a fost prezentată de Mark H Davis şi H Alan Oathout în „Maintenance of Satisfaction in Romantic Relationships: Empathy and Relational Competence”, Journal of Personality and Social Psycology. În cazul unui bărbat contează mai puţin acest lucru, ei văd mai în roz întreaga relaţie (actul sexual, finanţele, relaţiile cu rudele şi prietenii, neajunsurile, cât de bine se ascultă unul pe altul) şi ei tac şi prefera să treacă la acţiune, pe când femeile vor să-şi exprime nemulţumirile, să împărtăşească, să creeze o legătură emoţională.
După un studiu făcut de dr. Ruben C Gur (Pennsylvania) – Descifrarea chipurilor triste – detectează mult mai uşor faţă de bărbaţi tristeţea de pe chipul partenerului, di deci trebuie să fie mult mai triste decât bărbaţii pentru că aceştia să poată observa.


III. Comunicarea – puntea de echilibru in cuplu

Problemele care apar într-o căsnicie nu sunt cauza pentru care se deteriorează o relaţie, ci modul cum se discută într-un cuplu, despre acestea. Partenerii pot ajunge la o înţelegere despre cum pot depăşi momentele de forţă emoţională care provin din diferenţele înnăscute (şi uneori formate în copilărie şi adolescenţa) dintre sexe.
Pentru a ajunge la „cum”, este necesar ca partenerii să fie empatici, adică să aibă capacitatea de a se transpune în situaţia celuilalt; Empatia presupune capacitatea de „conţinere” prin situarea „E-ului observator” într-o poziţie mediană faţă de sine şi celălalt.
Într-o relaţie sănătoasă, partenerii se simt liberi să-şi exprime nemulţumirile, celălalt este acceptat condiţionat ca personalitate, dar necondiţionat ca partener: alteritatea este acceptată şi nu conduce la ruperea relaţiei. Problemele din cuplu sunt discutate şi precizate, fără implicaţii asociative ale întregii relaţii.
Atunci când problemele nu pot fi precizate fără a angrena întreaga relaţie şi a o pune sub semnul întrebării, celălalt este considerat ameninţător ca personalitate şi, de aceea, existenţa relaţiei este condiţionată de modificări ale personalităţii şi comportamentului.
Din perspectiva comunicării nonviolente, unica schimbare posibilă a „lumii” sub aspectul violenţei se poate petrece numai în spaţiul intern al propriei persoane, prin exersarea compasiunii faţă de sine şi nu prin condiţionarea şi schimbarea persoanelor care ne supără sau ne agresează;
A simţi furie pentru altcineva înseamnă de fapt că trebuie să te ierţi pe tine însuţi, pentru sentimentele pe care le ai faţă de celălalt.
 Datorită mâniei, problemele ajung să fie puse într-o formă distructivă, transformandu-se in atacuri la adresa caracterului partenerului (care simte ca reproşurile sunt nebăgate în seamă), apar emoţii, ceea ce duce la fisuri sau chiar ruperea relaţiei.
Într-un reproş, explica Daniel Goleman, în cartea sa, Inteligenta Emoţională, partenerul specifică ce l-a supărat, ce a simţit şi critică fapta şi nu pe celălalt.  Într-un atac la persoană, se aduce o critică globală, cu intenţia de a-l face să simtă ruşine, că nu este iubit, poate şi cu nuanţe de dispreţ, este acuzat că are defecte.
La nivel nonverbal, furia care însoţeşte dispreţul se manifestă prin tonul vocii sau mimica fetei (strâmbături din gură, contracţia muşchilor „gropitelor”, a colţurilor gurii, mai ales spre stânga, sau datul ochilor peste cap – „Of, Doamne!”).
Celălalt partener înregistrează o creştere a bătăilor inimii, cu câteva pulsaţii pe minut.
Gotman a constatat că dacă soţul îşi manifesta permanent dispreţul, apare o gamă din ce în ce mai largă de probleme de sănătate, (răceli şi gripe, infecţii urinare stare de neliniste pana la depresie, precum şi simptome gastrointestinale).
O simplă manifestare a dispreţului nu este periculoasă pentru relaţie, dar dacă apar des astfel de exprimări emoţionale, devin un factor de risc, cu cât sunt mai dese şi mai de lungă durată, devin o obişnuinţă, indicând că o persoană şi-a judecat partenerul. Este o atitudine negativă şi ostilă, ce determina în celălalt o poziţie defensivă sau de contraatac.
Acesta poate reprezenta o reacţie de luptă sau fugi: în prima variantă este exprimată mânia, care duce la o ceartă plină de ţipete fără rost, iar a doua duce la o izolare într-o tăcere încremenită, care este şi mai dăunătoare şi care exprimă răceală, superioritate şi detaşare. Urmărea sigură este ruperea relaţiei, după cum spun experţii, în proporţie de 85%, pentru că taie toate punţile de rezolvare a diferendelor.
"If you have no interest in a thouhgt, it has no power. No need to transcend it, to overcome it, to possess, to go beyond that interest! He simply does not exist!" (Dacă nu aveţi nici un interes într-un gând, nu are putere. Nu trebuie să-l transcendeţi, să-l depăşiţi, să-l stăpâniţi, să treceţi interesele dincolo de el! El pur şi simplu nu există!) (Mooji - Puterea gândului).


IV. Ganduri toxice – declansator al emotiilor negative si bomba cu efect intarziat

Un gând poate construi, poate distruge sau poate fi neutru, în funcţie de ceea ce fiecare alege. Fără să ai un interes pentru un anume gând, acesta nu are putere. Sigur de asta auzim mereu că puterea este în tine, ca alegerea este "în mâna" ta. Partea importantă nu este să opreşti gândurile, ci să nu le mai dai energia/atenţia ta sau să dai atenţie gândului care-ţi convine, intuitiv, în fiecare moment.
Multe gânduri sunt toxice, determina emoţii care nu ar trebui să fie declanşate, întrucât nu au legătură cu realitatea ci doar cu ceea ce mintea crează paralel cu aceasta.
Aaron Beck, fondatorul terapiei cognitive, dezbate exemplele de gândire ce pot otrăvi o căsnicie în cartea sa „Love Is Never Enough” (1988).
Deşi cei doi parteneri poartă o conversaţie verbală coerentă, unul său fiecare dintre ei mai are o conversaţie paralelă cu celălalt, de data aceasta în gând şi aceea este adevărata reflectare la nivel emoţional.
Beck le numeşte pe acestea „gânduri automate” – trecătoare presupuneri făcute în avans, fără legătură cu realitatea din acel moment, care de fapt reflecta atitudinile emoţionale cele mai profunde ale persoanei.
E posibil ca el sau ea să se considere o victimă, un neînţeles, sau că este tratată incorect.
Aceste emoţii devin o obişnuinţă, alimentând permanent mânia şi suferinţă din orice detaliu care confirmă acest punct de vedere şi ignorând gesturile frumoase care l-ar pune la îndoială.
Gândurile determinate de aceste emoţii declanşează sistemul de alarmă neural.
Soţul care se considera o victimă declanşează un atac emoţional, devine sensibil la microexpresii faciale ce exprima nemulţumire, care îi vor confirma că a fost transformat într-o victimă.
Dacă soţul nu are asemenea repere declanşatoare, chiar dacă se ajunge la deturnări de la o relaţie emoţională bună, partenerii îşi revin mai repede. Psihologul Martin Seligmanprecizează că gândirea care alimentează nefericirea urmează un tipar de perspectiva pesimistă sau optimistă:
În primul caz partenerul porneşte de la premisa că partenerul de viaţă are defecte inerente care nu pot schimbate şi care generează suferinţa, pe când în cel de-al doilea, partenerul îi atribuie celuilalt o stare de moment proastă, trecătoare şi este dispus să treacă uşor peste diferende, chiar înţelegându-l pe celălalt şi acordându-i simpatia să.
Partenerii care privesc problemele din perspectiva pesimistă suferă blocaje emoţionale, se înfurie sau se simt jicniţi, nefericiţi, vor declanşa atacuri de reproş şi dispreţ, ceea ce va determina în celălalt unul din cele două răspunsuri - luptă sau fugi, cu deznodământ nefast în orice alegere ar face.
Deci o alegere înţeleaptă ar fi evitarea blocajelor, alegerea atitudinii care elimină tensiunile.
Un scenariu tipic care declanşează tensiuni emoţionale distructive se constată la soţii violenţi, care detectează intenţii ostile chiar şi în lucrurile cele mai neutre pe care le fac soţiile lor, justificând astfel propria atitudine agresivă. Ei percep atitudini pe care le interpretează ca o posibilă respingere sau abandonare, se declanşează un blocaj emoţional, reacţionează prin indignare sau revolta, şi, mai mult, devin violenţi.


V. Potopul – intensitatea emotionala negativa duce la blocaj, scapand de sub control comunicarea


Când blocajele emoţionale devin mai dese, se declanşează o criză permanentă, iar suferinţa şi mânia nu mai pot fi depăşite. Gotman foloseşte ca termen pentru tulburarea emoţională „potopul”, termen sugerat de faptul ca partenerii sunt copleşiţi de negativismul partenerului şi de propria reacţie faţă de acesta şi „înghiţiţi” de sentimente cumplite, scăpate de sub control;
Ei receptează distorsionat realitatea, nu mai raţionează cu claritate şi organizare în gândire, devin primitivi în reacţii. Îşi doresc fie să înceteze cauza blocajului, fie să fugă de ea, fie să lovească la rândul lor. Din păcate se pare este un blocaj emoţional care se prelungeşte de la sine. Intrarea în acest blocaj se face uneori mai greu, alteori şi cel mai mic gest constituie un declanşator; ca şi semne fizice sunt creşterea pulsului cu peste 10 bătăi pe minut, faţă de ritmul de repaos; dacă pulsul creşte la 100 bătăi pe minut se pompează adrenalină şi alţi hormoni, ceea ce duce la păstrarea stării de nemulţumire mai mult timp.
Este firesc să apară momente de mare intensitate când apar conflicte, între parteneri.
Însă atunci când unul din ei este permanent invadat, „potopit”, va fi copleşit de situaţie, mereu gata să reacţioneze exagerat la cel mai mic semn de atac sau a unei nedreptăţi chiar neînsemnate. Astfel, la orice mesaj este posibil să aleagă un gând negativ. Astfel, în timp, partenerul potopit va ajunge să gândească ce e mai rău despre celălalt, interpretând într-o lumină negativă probleme neînsemnate şi generând bătălii majore. Cei doi ajung să ducă vieţi paralele, izolându-se în singurătate, sau într-o altă relaţie.



VI. Diferenta intre modul in care EL si EA privesc conflictele emotionale

Diferenţa dintre modul în care privesc conflictele emoţionale cei doi parteneri există indiferent de vârstă şi de durata căsniciei. În urma unui studiu de cercetare cu 151 cupluri cu casnicii de lungă durată, Robert Levenson a constatat că cei care se simt inconfortabil în cazul apariţiei unei tensiuni în discuţii pe teme casnice sunt bărbaţii, apare fenomenul de declanşare a a adrenalinei în sânge datorită receptării reproşurilor, partenerei, care duce la o reacţie negativă, stare din care revin mai greu la normal. În concluzie se pare că bărbaţii considera că o forma de apărare atitudinea stoică şi imperturbabilă urmată de izolare; Ei se autoprotejează, ca reacţie fizică ritmul cardiac scade cu 10 bătăi pe minut, apărând senzaţia de uşurare. Paradoxal, în acest moment, ritmul cardiac al soţiilor creşte, indicând o profundă nemulţumire.
 Spre comparative, dacă bărbaţii doresc să evite conflictul, femeile îşi asumă rolul de administrator emoţional, încercând să declanşeze discuţiile cu scopul de a rezolva neînţelegerile. Scenariul arata în felul următor: Dacă soţia constata că soţul refuza să se implice, aceasta nu face decât să sporească volumul şi intensitatea nemulţumirii, el devine defensiv, ea se simte frustrată şi furioasă, el crede că este o victimă nevinovată, se indignează, ea devine dispreţuitoare, şi astfel soţii se izolează, iar soţiile se simt complet descurajate.


VII. Modelarea unor comportamente care fac relatia sa dureze

Cercetările efectuate asupra interacţiunilor în relaţie, la nivelul cuplurilor durabile au dus la concluzia că, deşi femeile şi bărbaţii reacţionează atât de diferit când apar sentimente neplăcute, se pot modela anumite comportamente care permit evitarea destrămării relaţiei.
Acestea nu sunt universal valabile dar procentul în care au funcţionat este mare.
O schimbare a comportamentului tipic bărbaţilor este de a privi nemulţumirea sau mânia exprimată de soţii, ca o emoţie pe care aceasta o aduce în discuţie ca făcând un act de iubire, din dorinţa de a păstra o relaţie sănătoasă şi pe un drum bun. Dacă şi ea s-ar retrage stoic, vă închipuiţi în cum ar creşte rata despărţirilor?
Soţia aşteaptă ca soţul să vină în întâmpinarea ei, să-i asculte nemulţumirea şi să nu se grăbească cu soluţia, să arate empatie pentru ceea ce simte ea. Dacă bărbatul va acorda importanţă cuvenită şi sentimentelor pe care le trăieşte femeia, ea se simte auzită şi respectată.
În întâmpinarea dezamorsării conflictului, este sănătos ca femeile să-şi spună punctul de vedere, dar strict referitor la fapte, şi nu să atace personalitatea lor sau să arate dispreţ. Astfel ele trebuie să indice clar faptul care nu le convine.
Dacă avem de a face cu o persoană inteligentă emoţional, aceasta va reafirma în discuţie inclusiv iubirea faţă de celălalt.
Cuplurile durabile în timp dezbat un singur subiect şi îşi oferă unul altuia şansa de a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu aceasta. Ei îşi arata că se ascultă unul pe celălalt, şi asta este ceea ce de fapt urmăreşte fiecare.
Dacă nici măcar unul dintre parteneri nu încearcă să detensioneze atmosfera, se ajunge la despărţire.
Prezenţa sau absenţa căilor de comunicare, de ascultare a celuilalt, face diferenţa.
Mecanismele de reparare, cum le numeşte Daniel Goleman în cartea Inteligenta Emotională, sunt menţinerea discuţiei pe o anumită linie, empatia şi reducerea tensiunii.
Cei doi parteneri trebuie să-şi cultive conştient inteligenta emoţională şi, în special, câteva calităţi: capacitatea de a se calma, de a-l calma pe partener, empatia şi ascultarea atentă.
Fiecare trebuie să fie perseverent şi vigilent cu sine însuşi, motivat, să schimbe tipare modelate de părinţi, de cei din jur sau chiar învăţate şi experimentate deja în cuplu, dar care au avut rezultate nefericite.
O soluţie pentru calmare o reprezintă o pauză de 20 minute în discuţie, şi oricât de nefiresc ar părea, acesta de poate face dacă anterior s-a convenit să se procedeze aşa în momentul în care unuia din parteneri îi creşte pulsul, sau simte un alt simptom prevestitor al blocajului emoţional, al „potopului”.
Vorbitul în gând pentru îndepărtarea atmosferei otrăvite este un mod inteligent emoţional de a transforma un obicei care aduce false probleme în ceva folositor: Astfel se poate reformula orice gând negativ într-unul de genul: „Ei bine, uneori îmi arata că îi pasă de ceea ce simt eu, chiar dacă ceea ce tocmai a făcut dovedeşte egoism, şi mă deranjează tare.”
Astfel se evita o stare de victima, care ar da drumul mâniei şi suferinţei, prin deschiderea unei unei căi de a găsi o soluţie pozitivă.
Un alt instrument puternic în dezamorsare conflictelor este arta de a asculta şi a vorbi fără a aborda un ton defensiv.
Dacă mânia cuprinde pe unul sau pe cei doi parteneri, ei nu mai reuşesc să audă, şi în nici un caz să şi răspundă propunerilor de împăcare ce pot fi subînţelesese din ceea ce spune celălalt.
În orice ceartă, cei implicat pot discerne ce aud şi ce văd, ignorând părţile ostile sau negative (ton, reproş, insultă), şi căută cu abilitate să răspundă la obiect, fără a reacţiona în mod deschis la ostilitatea celuilalt.
Empatia înseamnă sesizarea sentimentului (real – şi nu gânduri toxice) dincolo de ceea ce se spune. Fără ca o persoană să fie suficient de calmă, ea nu va fi destul de receptivă pentru a intui starea de spirit a celeilalte.
O metodă eficienţa este „oglindirea” şi se foloseşte des în terapia pentru recuperarea cuplului. Când unul din soţi îşi exprima o nemulţumire celălalt o repetă cu cuvintele sale, şi odată cu această captează nu numai gândul ci şi sentimentul care îl însoţesc. Dacă observă că nu a înţeles bine, încearcă iar şi iar, până reuşeşte, şi atunci a ajuns la o armonizare emoţională cu partenerul.
Formula ideală de a se exprima nemulţumirea este „XYZ”: „Când ai făcut X m-am simţit Y şi aş fi preferat să faci Z”.
 Comunicarea deschisă este absolut necesară, dar ea nu înseamnă nici violenta verbală, jicnire, dar nici scuze, negarea răspunderii, contraatac, ori altele de acelaşi gen.
 O dată ce dai de înţeles partenerului că poţi vedea lucrurile din perspectiva lui, chiar dacă nu eşti de acord cu el, are valoare în sine, demonstrează respect şi iubire. Uneori este suficient să-i afirmi partenerului „înţeleg punctul tău de vedere”, sau, mult mai bine, „înţeleg ce simţi!”.
Un mod de a recunoaşte ce înseamnă celălalt pentru tine şi de a aduce atmosfera către sentimente pozitive este de a-i face complimente sau prin aprecierea sinceră a unui aspect sau lucru făcut de el.
Un psiholog sau un coach te fac sa sesizezi unde este necesara o intelegere mai profunda a fatetelor relatiei, sunt alaturi de tine in procesul de schimbare a comportamentelor si te antreneaza in a invata sa le aplici constient si constant.
Aceste modele trebuie exersate şi în conflicte minore şi în momente de criză, pentru a căpăta un nou patern în abordarea emoţională a acestora. Perseverenţa şi conştientizarea evoluţiei relaţiei poate face diferenţa.



                                                                                     Demetra Cucueanu



Translate

Translator