21 dec. 2011

Dezvoltarea inteligentei emotionale la copii


Cei sapte ani de acasa sau creuzetul familiei

             Familia este prima scoala unde copiii primesc lectii de viata, indiferent de intentiile protagonistilor. Daniel Goleman numeste plastic procesul de formare a copilului in in primii ani ai vietii creuzetul familiei. Un exemplu este acela al unor parinti care ii aduc fetitei lor de 5 ani un nou joc electronic; Ei intervin, cu scopul
initial de a o invata, dar fara tact si rabdare, dand comenzi contradictorii, ajungand sa acapareze situatia, certandu-se, ignorand copilul care se simte neimportant si incapabil. Astfel parintii pierd din vedere adevaratul motiv pentru care erau langa el, acela de a-l ajuta sa se joace, cum ar trebui sa se intample cu un cuplu care da dovada de inteligenta emotionala, si nu numai fata de copil, ci, usor de sesizat, fata de partenerul de viata.

Unii parinti pur si simplu se pricep sa interactioneze cu copilul, altii sunt slabi la acest capitol. Copiii sunt buni receptori ai schimburilor emotionale din cadrul familiei. Copilul prinde mesajul a ceea ce crede el ca se intampla, si cum lumea lui este bazata pe observarea si interactiunea cu parintii sai, invata cum sa simta in privinta lor insisi, ce reactii vor primi de la ceilalti, cum sa-si exprime sperantele, etc.

Mesajul emotional este puternic, poate schimba pentru multa vreme raportul eu – ceilalti si consecintele sunt profunde.

Carole Hooven si John Gottman de la Universitatea din Washington, in studii ce se intind pe mai multi ani, au constatat o corelare a capacitatilor empatice si a eficientei relationarii cu copiii si inteligenta emotionala la nivel de cuplu.

Unii parinti exagereaza, isi pierd rabdarea atunci cand copilul nu se descurca, ridica tonul dovedind exasperare sau dezgust, jicnesc copilul cu fel de fel de cuvinte ca prost, etc. Undeva acesta manifesta acelasi comportament care distruge casniciile. Alti parinti insa au rabdare, ajuta copilul sa inteleaga, il lasa sa decida, fara sa-si impuna vointa.

Conform concluziilor, cateva tipare emotionale inadecvate dupa care actioneaza parintii sunt:

Ignorarea sentimentelor copilului, parintii par sa nu observe importanta supararii emotionale a copilului, asteptand “sa treaca”, in loc sa foloseasca aceste momente ca sa se apropie de copil, sa-l invete cum sa rezolve din punct de vedere emotional (si nu numai) situatia.

Indulgenta exagerata si modul de rezolvare neadecvat al supararii, prin tratarea efectului, a starii si nu a cauzei reactiei emotionale: parintii se tocmesc cu copilul sau “il mituiesc” pentru a nu mai fi trist.

Desconsiderarea sentimentelor copilului, manifestarea lipsei de respect fata de trairile lui: parintii nu sunt de acord cu ce se intampla, nu accepta sa discute ci sunt radicali in comentarii si pedepse, ei interzic pur si simplu manifestarile copilului.

Un  comportament emotional adecvat il au acei parinti care acorda atentie sentimentelor copilului, inteleg ce il nemultumeste, verifica, initiind o relatie si un dialog cu copilul, gaseste cai pozitive si constructive de calmare a sentimentelor si de antrenare emotionala a micutului. Acesta, avand ca mentor si model parintele, va capata abilitati care ii vor ridica inteligenta emotionala, cu efecte net superioare in  scoala si in viata.
         Dezvoltarea copiilor care au ca mentori parinti inteligenti emotional este evident benefica, fiecare noua achizitie fiind un mod de a castiga incredere in capacitatile proprii.
         Brazelton, dupa un experiment cu un copil de opt luni, caruia I se cere sa suprapuna doua cuburi, noteaza modul in care acesta interactioneaza cautand reactiile parintelui, testeaza si urmeaza indicatiile, apoi ”te priveste incantat, parca spunandu-ti: <<Nu-I asa ca-s grozav?>>”.
         In acelasi context, pentru un copil care aseaza cuburile dar al carui parinte se comporta inadecvat, tipa, este excesiv de pretentios, nervos sau pur si simplu ignora copilul, Brazelton remarca: “comportamentul…este de caine batut, o privire ce parca ar spune: <<Nu sunt bun de nimic. Vezi, n-am fost in stare!>>”.
         Efectul pe termen lung este neincrederea in fortele proprii, insatisfactia a ceea ce fac, perspectiva defetista, fara speranta de a primi incurajari si aprobari, abandonul scolar.
         Concluzia pe care o evidentiaza cercetatorul este necesitatea ca parintii “sa inteleaga cum pot, prin actiunile lor, sa ajute  la generarea increderii, a curiozitatii, a placerii de a invata si de a intelege limitele”.
         Pe masura ce cresc, copiii sunt implicati in situatii de viata in care invata lectii emotionale in care sa poata discerne intre sentimente si mai ales sa perceapa intensitatea diferita  intre tristetea determinata de un film, supararea pentru faptul ca un apropiat sufera, mania care apare dupa o jicnire, etc.
         Empatia, capacitatea de a intelege sentimentele celuilalt, este una din primele lectii pe care parintii o dau, atunci cand se adapteaza sentimentelor copilasului. Apoi, acesta invata sa aiba o reactie de empatie, sa-si recunoasca, domoleasca sau stapaneasca sentimentele; Astfel isi dezvolta inteligenta emotionala, care ii sporeste abilitatile de a trata sentimentele care apar in cadrul relatiilor interumane. Devin mai sociabili, mai afectuosi, mai putin tensionati, in preajma parintilor, a autoritatii in general.
         Acesti copii isi controleaza mai bine emotiile, se supara mai rar (sunt invatati sa vada dincolo de parente si sa caute solutii) si se calmeaza mai usor. Acest lucru pastrat de-a lungul vietii aduce o sanatate fizica mai buna (fara presiune pe hormonii de stres si alti indicatori ai starilor emotionale). Avand mai putine probleme de comportament, acesti copii se adapteaza mai usor in societate, sunt mai indragiti. Un alt efect pe termen lung este de ordin cognitiv, copiii dovedindu-se mai atenti, ei se concentreaza mai usor si astfel sunt mai mai eficienti in invatare.
         Un raport al Centrului National de Programe pentru Copiii Mici din SUA, mentionat de Daniel Goleman, subliniaza faptul ca reusita scolara nu este determinata de capacitatea precoce de a citi sau alte fapte remarcabile pentru acea varsta, ci de inclinatiile emotionale si sociale, manifestate prin siguranta de sine si interes. Si in invatamanul romanasc se manifesta aceeasi situatie, rezultatele scolare neoglindind din pacate, capacitatea reala a elevilor, copii care sunt descurajati devin neinteresati, in timp aduna resentimente, devin violenti sau inactivi social, fiind usor de manipulat.
         “Disponibilitatea unui copil fata de scoala depinde in special de capacitatea de a sti cum sa invete” (Daniel Goleman).
         Un copil inteligent emotional are aceasta abilitate, determinata de 7 elemente cheie:
         Increderea
 ca va reusi, ca adultii il vor ajuta, in corelare cu un control asupra comportamentului si a corpului.
         Curiozitatea de a descoperi lucruri noi, a gandi pozitiv si a cerceta cu placere.
         Intentia de a avea un impact, de a fi eficient, capacitatea de a actiona cu perseverenta
         Controlul interior (conform varstei), reglarea actiunilor conform varstei.
         Raportarea la ceilalti, implicare in ideea e a intelege si a fi inteles de cei cu care relationeaza.
         Capacitatea de a comunica verbal (idei, sentimente si concepte). Placerea de a se implica.
         Cooperarea in cadrul unui grup, in care are capacitatea de a-si echilibra propriile nevoi cu cele ale celorlalti.

Dobandirea elementelor emotionale fundamentale se face treptat, si apoi se dezvolta si se intaresc, devenind abilitati de relationare sisporind capacitatile fizice si intelectuale.
Inca de la nastere, relatia mama-copil este una speciala, si se manifesta prin perceptia sentimentelor, copilul simte caldura si afectiunea mamei si se linisteste usor. Stie ca poate avea incredere!
         Un exemplu negativ este mama care, obosita, suparata, tensionata, nu are rabdare sa vada ce se intampla cu bebelusul ei, nu mai stabileste contactul emotional, iar acesta plange, adormind in final nefericit si istovit. A invatat ca nu ii pasa de el, ca nu poate conta pe mangaiere.
         Pentru ca nu traim intr-o lume perfecta, apar in viata unui copil ambele situatii, primordial este insa, ceea ce predomina. Erik Erikson spune ca se creaza “increderea de baza” sau “neincrederea de baza”.
         Daca atunci cand un copil il roaga pe parintele sau sa sejoace cu el, acesta ii raspunde cu placere, modeleaza sperantele emotionale ale copilului in privinta relatiilor interumane intr-un  mod pozitiv, pe cand daca parintele ii raspunde taios ca nu are timp, nu poate fi deranjat, reactia emotionala a copilului nu este favorabila si perspectivele de functionare a copilului in viata nu arata stralucit.
         Adultii care sunt agresivi denota prin comportament faptul ca familia lor a fost o scoala a agresivitatii, au avut parinti aspri si, de multe ori, inconstanti in comportament, cu atitudini si pedepse arbitrare, dupa bunul chef sau starea acestora. Pozitia lor, ca si copiii e violenta si sfidatoare.
         Copiii terorizati de parinti au reactii anormale: cand aud alt copil tipand sau plangand, pang fara a se putea opri, sau amutesc speriati, intra in panica sau devin violenti; Ei nu pot sa-l inteleaga pe copilul care are o manifestare emotionala negativa si nu stiu cum sa-l mangaie. Alteori sunt nepasatori fata de durerea altui copil, sau sunt agresivi fara motiv, lovind pur si simplu, fara a reactiona atunci cand copilul plange.
         Unii autori sunt de parere ca acei copii care au fost traumatizati psihic sau maltratati de parinti si nu au invatat de mici ce inseamna empatia, nu par a mai invata vreodata. Obiceiurile creierului emotional ce au fost dobandite in copilarie vor domina, lasand amprente de durata, dar care, dupa cum spune Daniel Goleman, pot fi indepartate.
         Copilaria reprezinta o sansa unica pentru lectiile emotionale, oaze de oportunitati pentru parinte de a fi mentor si antrenor in dezvoltarea inteligentei copilului sau.


(publicat de Demetra Cucueanu pe siteul Romedic, 16.10.2011)

Niciun comentariu:

Translate

Translator